Blogul Luciei Muntean

Noutăți, anunțuri, concursuri, colaborări, învățăminte și multe alte surprize

Mihai

De ce atelier?

 

Cred că expresia care descrie cel mai bine Cărţile Lucia Muntean e aceea de atelier. În primul rând pentru că vedem creaţia de carte pentru copii ca pe un meştesug. Un meştesug în care se împletesc imaginaţia şi know-how-ul, dragostea pentru procesul de creaţie şi dragostea pentru pentru cartea care ne aşteaptă la capătul acestui proces. Atunci când începem să lucrăm la un proiect nou ne închipuim, cu nerăbdarea şi cu emoţiile ce se impun, că plecăm într-o aventură pentru a descoperi ideea următoarei cărţi. La început, discutăm despre cărţile care ne-au plăcut în copilărie, despre cărţile care ne plac acum şi despre ce fel de cărţi ne-ar place să citim copiilor noştri. Apoi, discutăm cu copii, pe stradă şi în grădiniţe, despre cum le place să se joace, despre personajele pe care le iubesc şi despre locurile în care s-au întâlnit prima dată cu aceste personaje. Discutăm cu părinţii despre ce le place şi ce nu le place la cărţile pentru copii pe care le pot cumpăra acum. Undeva, pe acest traseu, ideea cărţii următoare îşi face apariţia şi noi plecăm în urmărirea ei, aşa cum ne-a învăţat Shel Silverstein, “acolo unde se termină trotuarul”. Într-un final, după multe peripeţii şi nopţi nedormite, o convingem să se împrietenească cu noi şi să ne lase să îi dăm forma şi culoare şi voce.

Cred că ni se potriveşte ideea de atelier şi pentru că ne place să lucrăm cu migală la conţinutul fiecărei cărţi. Pentru noi, o carte reuşită este o carte de care copii nu se despart niciodată şi pe care o ţin strâns la piept cu un aer deopotrivă mândru şi protector. Şi o ţin aşa nu doar pentru că imaginile sunt frumos colorate sau pentru că versurile sunt uşor de învăţat, ci mai ales pentru că în ea se ascund cei mai buni prieteni ai lor. Cu fiecare carte pe care o publicăm încercăm să recreem ceea ce am simţit noi atunci când am descoperit pentru prima oară “Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi”, “Cip, acest pitic uriaş” sau “Ce ne povestesc Milena şi Crina.” Suntem mai degrabă un atelier şi pentru că publicăm lucrări originale, în ediţii mici. Pe lângă versurile şi jocurile Luciei Muntean, în care se ascund atât sufletul poetului cât şi intuiţia educatorului, fiecare carte la care lucrăm beneficiază de ilustraţii originale, create special pentru acea carte şi gândite anume pentru acea poezie. Mary Hall, Xaba Pete şi Livia Coloji (care, în prezent, ilustrează următoarea noastră apariţie) au petrecut fiecare foarte mult timp alături de noi, ajutându-ne să găsim cel mai frumos drum spre imaginaţia cititorilor noştri.

Aşadar, bine aţi venit în atelierul nostru! Sperăm să vă placă ceea ce facem la fel de mult pe cât ne place şi nouă.

Андрей Павелко личная жизньсчетчик запросов googledab va 35/180samsung планшетныйface2.sitecollege cost in USAprice lenovo

Comments

Felicitari
Ne pare rău!