Comenzile plasate în perioada 22 decembrie - 02 ianuarie vor pleca înspre destinațiile copiiilor cuminți, începând cu 3 ianuarie 2018.
 

Ilustratorii noștri minunați

Ilustratorii noștri minunați

În lumea copilăriei desenele se fac mai întâi cu imaginație și apoi cu culoare. Ilustrațiile ce însoțesc poeziile, rimele și ghicitorile mele sunt făcute în așa fel încât să le cultive copiilor imaginația și creativitatea. Vă invit să-i descoperiți pe autorii lor, fără de care cărțile mele nu ar fi fost la fel.

Livia Coloji

Din 2005, Livia Coloji este artist și ilustrator liber profesionist, cu simțul umorului și cu numeroase lucrări publicate la edituri din țară și din străinătate. În cei nouă ani de activitate, a expus și a curatoriat expoziții, a participat la târguri de profil și a susținut periodic prezentări și ateliere pentru cei interesați de ilustrația de orice tip. A auzit de timp liber pentru prima oară săptămâna trecută, în tramvai. Joi, mai exact.

Răzvan Cornici

Răzvan Cornici desena la început în creion și tuș, până când a descoperit că o simplă foarfecă poate fi un instrument la fel de bun. De atunci desenează decupând sau decupează desenând, nu se știe exact. În timp, hârtia albă a fost înlocuită de carton colorat și texturat, iar scannerul de un aparat de fotografiat, capabil să redea bidimensional o scenă volumetrică complexă. Până în prezent, a decupat desenând sau a desenat decupând două cărți pentru copii și numeroase proiecte publicitare.

Oana Ispir

Ar vrea ca lucrările ei să conțină, să ascundă și să dea o fărâmă de emoție, o bucățică de familiar și de aproape. Îi place să experimenteze tehnici și amestecuri noi, având mereu în minte această țintă.

 

Mirela Pete

Designer, artist plastic și profesoară de desen, Mirela Pete consideră ilustrația de carte o treabă foarte serioasă. Asta pentru că este conștientă că tot ceea ce creează – personaje, gesturi, armonii cromatice – sunt emoții și surâsuri largi, aplicate generos pe fața întregii lumi.

Books: Ghicitori

Xaba Pete

Xaba crede că poveștile sunt ca niște vitamine pentru imaginație și că o poveste fără o ilustrație e precum cerealele fără lapte. El încearcă să se asigure că fiecare ilustrație pe care o face răpește măcar un zâmbet părinților și un chicot de la cei mici.

Marry Hall

Mary este ilustrator liber profesionist, locuiește în Bath, UK, dar are colaborări și în Europa și SUA. Face ilustrație de peste 20 de ani, de la cărți pentru copii, la reviste și publicații educaționale. Îi place să lucreze în tuș, creion și acuarelă, precum și digital, iar uneori le și îmbină. Nu se ferește, totuși, să mai deschidă și cutia cu creioane colorate din când în când.

Felicitari
Ne pare rău!