Blogul Luciei Muntean

“Calitatea vieții noastre depinde de calitatea relațiilor noastre” spune psihologul Esther Perel. Și continuă cu explicația: “o relație este o conversație care durează toată viața”. Acest lucru este valabil nu doar pentru relația de cuplu, ci și pentru o altă relație cheie: relația părinte-copil. Relația cu copilul începe din clipa în care s-a născut (chiar dinainte) și vă implică pe amândoi într-o conversație pentru tot restul vieții. Tu și copilul comunicați prin cuvinte, dar conversația continuă și atunci când nu vorbiți. Comunicați fără cuvinte printr-un gest, o sprânceană ridicată, un râs, un plâns, chiar prin refuzul de a vorbi sau o îmbrățișare. În toată această comunicare, atât copilul cât și tu, părintele, vă puneți unul altuia întrebări și vă dați răspunsuri. Conversația continuă și fiecare dintre voi crește prin acest dialog – crește copilul dar crești și tu ca părinte. 

În relația părinte-copil mai există, însă, cineva care îți pune întrebări: tu însuți. 

• Cum mă descurc cu copilul când sunt în pană de idei? 
• Cum îi arăt că îl iubesc deși am fost plecat toată ziua? 
• Cum îmi eliberez timp pentru treburile mele în timp ce copilul are o activitate plăcută și utilă? 
• Cum știu că fac ce trebuie pentru vârsta copilului meu? 
• Cum știu că în timpul petrecut cu mine copilul învață ceva potrivit pentru vârsta lui?
• Cum capătă copilul un obicei util fără să-i devină nesuferit? 
• Cum ne distrăm împreună?

Aceste întrebări pot să pară grele. Dar sunt importante, căci întrebările potrivite te ajută să găsești soluțiile potrivite pentru copil, pentru tine și pentru relația dintre voi. Prin întrebări ajungi să rezolvi și să dizolvi necunoscutul cu care vine fiecare nouă etapă din dezvoltarea copilului. E un necunoscut cu care se confruntă cam toți părinții. 

Specialiștii în educarea copilului au dezvoltat metode și instrumente pentru părinții aflați în aceste situații. Și pe care copiii le adoră. Un asemenea instrument util, verificat de zeci de ani și testat cu mii de familii, îndrăgit în copii și părinți din întreaga lume este poezia.

Pe măsură ce apar noi întrebări legate de cum să abordezi relația cu copilul, te îndemnăm să te gândești: oare cum mă pot folosi de poezia pentru copii în această situație? 

Vei descoperi că:

• Poeziile  te scot din impas când nu mai ai idei;
• Poeziile vă oferă momentul de tandrețe de la culcare când citiți împreună;
• Poeziile îți dau timp pentru treburile tale dându-i copilului ceva valoros de făcut;
• Poeziile potrivite vin cu activitățile potrivite fiecărei vârste și etape din viața copilului tău.

Vei descoperi că ai la îndemână:

• Poezii prin care copiii învață lucruri noi;
• Poezii care îi fac pe copii să îndrăgească unele activități până acestea devin obiceiuri;
• Poezii distractive pentru amândoi.

Cum mă descurc cu copilul când sunt în pană de idei?

Sunteți în mașină de două ore în drum spre bunici. Ați povestit ce era de povestit și ați ronțăit ce era de ronțăit. I-ai răspuns întrebărilor legate de ceea ce vede în jur. Și parcă ar avea chef de altceva. Tot ce face îți transmite un semnal : Joacă. Acum!  Doar că tu ai volanul în mână și privirea înainte. Te simți blocat pentru o secundă, te simți în pană de idei. Ți-ai dori să te joci cu el și altfel, fără să te implici fizic. Dacă s-ar putea un joc doar cu vorbit.

Atunci îți amintești de poezia preferată cu Răzvănel care după ce și-a desfăcut mașinuța când să o pună la loc i-au ieșit două. 

Începeți cu poezia și apoi inventați versuri. Copilul s-ar putea să aibă ideea să creați o scenetă sau să vină cu noi întrebări despre personaj. Poezia deblochează impasul, dă startul unor noi dialoguri între voi și stimulează imaginația. 

Vei găsi inspirație în cele “10 idei distractive cu 1 singură carte” din ultima secțiune a acestui articol: “Cum ne distrăm împreună?”

Luați scena aceasta și schimbați fundalul. Ați putea fi în anticameră la medic sau în sala de așteptare de la aeroport. Ori de câte ori așteptați un timp îndelungat, sunteți într-un loc în care nu vă puteți mișca prea mult sau jucăriile nu sunt de mare folos, poezia vă poate fi un aliat. Luați o carte cu voi în geantă și bazați-vă pe ea pentru conversații, râsete, desene și ghicitori pentru a vă scoate din pană de idei. 

Cum îi arăt că îl iubesc deși am fost plecată toată ziua?

Dar ce te faci atunci când ai fost plecată aproape toată ziua, ajungi acasă, îl găsești pe copil somnoros și îți dai seama că mai ai doar câteva minute cu el până adoarme? Nimic nu spune “te iubesc” mai bine decât să-l iei în brațe înainte de culcare și să-i citești o poezie. 

Autorul american Gary Chapman ajută oameni din întreaga lume să spună “te iubesc” într-un mod în care celălalt chiar să primească mesajul. Teoria lui explică faptul că există 5 limbaje ale iubirii și oamenii aud cu adevărat când le spui “te iubesc” dacă folosești acel limbaj al iubirii pe care ei îl preferă. Sau, cu alte cuvinte, dacă le vorbești pe limba lor. Pe limba inimii lor. Care sunt cele 5 limbaje ale iubirii? Și cum le folosești pe toate cinci de o dată atunci când citești poezie cu puiul tău?

Cuvintele. Îți aude vocea și versurile alcătuite din cuvinte atent alese și potrivite.

Timp de calitate împreună. Ești împreună cu el în timp ce merge spre somn, ești ultima figură pe care o vede azi și faceți ceva plăcut, o activitate cu miez.

Atingere fizică. Ce atingere mai afectuoasă ca o îmbrățișare? 

Servicii. Prin faptul că vii la patul său și îi citești, el înțelege că îi faci un serviciu.

Cadouri. Dacă e o carte primită cadou de la tine, copilul a perceput iubirea prin toate modurile în care i-o puteai transmite, în doar câteva minute. 

Ca să dai o însemnătate și mai mare momentului, poți alege poezii care au legătură cu momente importante din viața copilului tău, cu ceva ce îi e drag sau cu ceva ce trăiește chiar în această perioadă. Puteți face împreună planuri de vacanță, îl poți pregăti pentru grădiniță sau puteți citi poezii despre mașinuțe, pasiunea lui. 

Cum îmi eliberez timp pentru treburile mele în timp ce copilul are o activitate plăcută și utilă?

Părintele este cel care spune despre o activitate că e utilă sau nu. Copilul, însă, are propriul său criteriu de evaluare: plăcerea sau, din perspectiva lui, cheful de a face sau nu ceva. În termeni științifici “cheful” se numește “motivație intrinsecă” sau “autodeterminare”. Acești doi termeni au fost propuși în 1985 de psihologii Edward Deci și Richard Ryan care au dezvoltate o teorie a motivației care vine dinăuntrul nostru odată ce ne sunt satisfăcute trei nevoi de bază: 

• Competență – percepția că învățăm lucruri noi și că deprindem noi abilități;
• Control – sau autonomie. Senzația că suntem stăpâni pe acțiunile și scopurile noastre, că putem acționa direct asupra realității;
• Conectare – sentimentul că aparținem sau că suntem atașați de cineva.

Valabil și pentru copilul tău care are chef de o activitate dacă simte că: 

• Învață ceva interesant pentru el
• Poate să aleagă ce face și se descurcă să facă asta chiar dacă este ceva nou și îl pune puțin în dificultate
• Dar, în același timp, este conectat cu cineva drag și că aparține. 

Poți crea un astfel de cadru pentru copilul tău cu ajutorul cărților de poezie și rime care îl îndrumă să deseneze pe cont propriu și astfel:

• Alege să deseneze ce dorește din carte, pe sufletul și pasiunile lui
• Se descurcă să deseneze autonom, imagini din ce în ce mai complicate, fără să mai umple spațiile dintr-o carte de colorat sau să unească puncte 
• Se simte conectat cu tine, fiecare se ocupă de lucrul său important, deveniți colegi de concentrare, colegi de echipă. 

Bonus: colegii de echipă își poartă respect reciproc. Căci, da, tu poți găti această ciorbă sau scrie acest raport, însă cât de repede și bine poți să desenezi un dinozaur? 

Stai fără grijă, se ocupă copilul tău de asta. Și va fi ghidat pas cu pas, prin imagini și rime. Chiar așa:

Atunci când ai ceva de făcut și nu știi cum să te poți ocupa și de lucrul tău și de copil, cărțile de poezie și desen îți sunt un bun aliat. Cu ajutorul poeziei, puteți FI împreună chiar dacă nu FACEȚI ceva împreună.

Cum știu că fac ce trebuie pentru vârsta copilului meu?

Dacă tot menționam întrebările la începutul articolului, ne putem gândi și la întrebările care apar pe măsură ce copilul crește. Îl vezi diferit de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, de la o lună la alta. Evoluția lui te bucură, dar te și aduce în situații noi, nemaiîntâlnite până atunci. An de an apar întrebări noi:

• Ce jocuri ar fi potrivite pentru doi ani? 
• Oare la trei ani merg aceleași cărți? Sau altele? Dar care?
• Dar la patru ani ce putem încerca nou?
• La cinci ani cum îl pot stimula fără să fie totuși prea complicat pentru el?
• Oare la șase ani cum putem începe pregătirea pentru școală?

În selecția cărților potrivite pentru fiecare vârstă, părinte are în el o busolă interioară care îl ghidează: intuiția și legătura cu copilul. Nu ai cum “greși” când îi alegi cărțile copilăriei deoarece ai experiența ta, ai intuiția și te-ai și documentat despre asta. De asemenea, mai ai un aliat în copilul tău care atunci când primește o carte ori o iubește de zici că o mănâncă pe pâine cu unt, ori o ignoră încercând parcă să spună  “nu încă, hai să încercăm la anul”.

Pentru momentele în care vrei să mergi la sigur sau să încerci și altceva, poți apela și la părerea și experiența unui specialist în educația timpurie. Poate fi și mai relaxant uneori să alegi direct din colecția “poezii pentru 2-4 ani”, inclusiv atunci când faci un cadou. Dar poate fi și util pentru tine să cumperi cărți de la specialiști căci acelea te pot inspira și educa chiar și pe tine în ce să alegi mai apoi potrivit pentru vârsta copilului tău. Ce poți învăța din cărțile și poeziile create de specialiști?

• Că la 2 ani sunt potrivite poeziile care ajută copilul să învețe și să pronunțe cuvinte noi. 

• Că la 3 ani copiii descoperă altfel de jucării ce pot fi folosite oriunde: “jucăriile de cuvinte”. Ghicitorile sunt un fel de joc de-a v-ați ascunselea cu cuvinte și îi oferă copilului ocazia să descopere înțelesul ascuns al unei formulări. 

• Că la 4 ani copilul începe să înțeleagă diferența dintre joc și realitate și începe să fie tot mai pregătit pentru experiențe reale și jocuri pe care le inventează el cu prietenii săi. Un exemplu bun sunt mașinile și tot ce ține de transport când puștiul tău trece de la sunete Vruum! Vruum! de la 2 ani și joaca cu mașinuțele de la 3 ani la înțelegerea unor situații complexe precum traficul, o cursă de mașini sau venirea ambulanței. 

• Că la 5 ani începe să dorească să facă lucruri pe cont propriu și să ia decizii. Un mod de a exersa alegerea este să aibă în față o carte cu mai multe desene din care să aleagă. Doar că la vârsta lui va fi încântat să încerce să deseneze singur, pe foaie, cu ghidajul ilustrațiilor și versurilor. 

• Că deja la 6 ani poți apela la poezii care fac tranziția de la jocul cu lumea la asumarea unui rol real în lumea reală, dar desigur tot cu rimă, ritm și bucurie. Iată cum copilul ți-a fost alături în bucătărie de când era mic și se juca cu capacele de pe oale sau te ajuta la modelat aluat. Acum, la 6 ani, este în etapa în care poate să-și pună boneta de bucătar și șorțul și să gătească conștient, de la o salată de fructe la o rețetă pe care o inventează chiar el. Și, da! Există poeziile potrivite care să-l inspire în misiunea de a deveni MasterChef. 

Cum știu că în timpul petrecut cu mine copilul învață ceva potrivit pentru vârsta lui?

De fapt, cum știu că atunci când e cu mine copilul învață ceva potrivit pentru el și, mai ales, într-un fel care să-i fie drag? Să luăm exemplul matematicii. Poate te întrebi la modul concret: cum pot să aduc noțiuni matematice, precum numere, comparații sau adunări în viața copilului meu de 3 ani? Chiar dacă matematica a fost o sperietoare pentru tine în școală sau dacă ai iubit-o, sunt șanse mari să te treacă un rând te transpirații la gândul că ar trebui să i-o predai unui copil. Să o mai și înțeleagă. Și eventual să o și îndrăgească. Misiune imposibilă? Nu și dacă ai la îndemână poeziile potrivite. 

Zilele trecute am asistat la următoarea scenă așteptând la coadă la înghețată: doamna de la tejghea aduce un nou munte de cornete. Un băiețel de 3 ani observă și spune 9! Mama lui îl întreabă: vrei nouă? El răspunde: poate două. Și atunci mama prinde momentul și îi invită spontan la un dialog din versuri – poezia lui favorită cu numere:

Iar eu privesc de pe tușă. Și observ cum doamna a transformat o situație aparent banală într-un joc plăcut și util, căci a profitat de ocazie să întipărească în memoria copilului cunoștințele despre numere. De mare ajutor i-a fost rima care susține memoria prin asocierile pe care mintea le face. Mai mult, acest joc în versuri l-a ajutat pe copil să înțeleagă utilitatea numerelor în viața de zi cu zi. 

Căci până la urmă matematica este un instrument pentru rezolvarea unor situații concrete de viață. Matematică este și atunci când ne numărăm degetele, și atunci când împerechem șosetele să le punem la uscat, și atunci când mergem la piață, și atunci când comparăm jucării de diferite mărimi dar și când observăm forme și figuri geometrice. Cu ajutorul poeziilor special dezvoltate pentru vârsta copilului tău, poți transmite toate aceste informații cu melodicitatea unui cântec pe care e greu să-l scoți din cap o dată ce l-ai auzit și te-a prins. 

Versurile potrivite sunt utile și pentru alte tipuri de cunoștințe, începând de la lumea animalelor până la cuvinte noi și dezvoltarea culturii generale. Culmea este că tot prin intermedierea rimelor iscusite copilul poate să exerseze anumite deprinderi precum manualitatea, desenul și pregătirea pentru scris. Ba chiar să integreze unele obiceiuri utile din viața cotidiană, precum spălatul, îmbrăcatul sau ritualul de la intrarea în casă.

Cum capătă un obicei util fără să-i devină nesuferit? 

Cu cât crește copilul cu atât ne așteptăm mai mult de la el să adopte unele obiceiuri și să capete autodisciplină. Ne uitămla acest om în formare ca un arbore: micul lăstar se întărește în timp, trunchiul său fragil se transformă într-o tulpină solidă și fermă. Însă, din propria experiență, știm și noi că un obicei nou este ceva ce poate să ne pară o corvoadă până ajunge să ne devină a doua natură. 

Pentru tot ce ține de obiceiuri, sediul central și panoul de comandă se află în creier. Creierul dă și comanda de împotrivire față de un obicei nou, dar tot creierul este cel mai bun aliat în a-l transforma în automatism. 

Ce se petrece de fapt în creierul copilului de când află de noul obicei până când (ținem pumnii!) îl adoptă?

• Atunci când copilul află prima dată despre noul obicei – așa ne spălăm pe dinți – în creierul său se formează primele sinapsele și două celule nervoase își dau mâna. Informația este complet nouă pentru copil și el îi crează un loc în creierul său. 
• De fiecare dată când aude din nou despre obiceiul dorit – e ora de spălat pe dinți – repetiția ajută să facă potecă în creier pentru obiceiul cel nou. 
• Dacă repetiția se aude doar din afară – nu uita să te speli pe dinți! – sunt șanse să-i pară copilului că obiceiul este ceva din exteriorul lui, că nu îi aparține. Și atunci fie îl respinge fie îi ia mai mult timp să devină chiar obicei. 
• Dacă repetiția provine dinăuntrul copilului, precum refrenul unui cântec preferat, atunci bătălia cu inerția este pe jumătate câștigată căci creierul copilului percepe informația ca fiind ceva propriu lui. Aici intervine rolul poeziei căci prin magia ritmului și a rimei are capacitatea să se lipească de memorie. 

În plus, poezia dă senzația de joacă și nu de obligație atunci când vorbim despre obiceiuri – Cum îmi frec eu dințișorii? Uite-așa!

• Prin repetarea cuvintelor potrivite și a gesturilor dorite – CHIAR NE SPĂLĂM pe dinți – în mod constant și cu voie bună, poteca din creier devine bătătorită. Apoi se transformă în drum și, treptat, în autostrada pe care circulă cu mare viteză gândul ce duce la fapte. Și avem un obicei! 

Se spune că după 21 de repetări un gest începe să devină rutină. Așa că vă recomandăm să vă pregătiți atenția pe zâmbet pentru trei săptămâni și nu uitați de toți aliații din dotare! 

Cum ne distrăm împreună?

Când e vorba de distracție nu știu cum se face dar cu copilul apar cu o infinitate de ocazii în plus față de colegii de birou sau vecinii de bloc… Așa că te poți gândi că până și mușchiul distracției poate fi mai bine antrenat pentru mai mari performanțe. Știm știm că nu e o competiție, dar măcar de distracție hai să vedem cum ar suna performanța în domeniul amuzamentului, bineînțeles cu ajutorul cărților de poezie:

• Cum ar fi dacă ai putea scoate cel puțin 10 idei de activități distractive dintr-o singură carte? 
• Dar dacă ai reuși să transformi chiar și momentele obișnuite, din viața cotidiană, în explozii de râs și ocazii de glumițe între voi? Să aduci distracția în bucătărie, la scris sau chiar de când intrați în casă pe ușă?

Să începem cu începutul. Cât de mult vă puteți distra cu o singură carte? Tot ce vă trebuie este cheia magică a imaginației și creativității. Cu ea veți putea deschide poarta care se ascunde în fiecare carte: poarta către un adevărat parc de distracții chiar la voi acasă. 

Pentru acest articol noi ne-am jucat cu Sania lui Moș Crăciun. Cartea. Nu sania, căci și așa a avut destule pățanii cu ea. Și am descoperit:

10 idei distractive cu 1 singură carte

#1. Privim doar ilustrațiile și ne imaginăm ce se întâmplă. Creăm propria poveste. Încercăm să creăm replici pentru fiecare personaj. O replică eu – o replică tu. Construim pe rând. Și fiecare idee a celuilalt va deveni o surpriză distractivă. Luăm notițe ca să ne putem distra cu ele mai târziu. 

#2. Ilustrațiile originale din carte pot deveni model pentru desenat și apoi decupat. Puteți crea și voi personaje precum cele din carte? Oare … puteți chiar crea o poveste din fotografii cu acele personaje?

#3. Citim împreună, pe voci. Ne străduim să avem tonalități și timbre vocale cât mai variate de la un personaj la altul – nu vă sfiiți să exagerați. Distracția e garantată.

#4. Comparăm povestea inventată de noi la punctul unu cu povestea reală. Putem face asta la câteva zile distanță în așa fel încât să se șteargă din memorie prima poveste și să ne surprindă ce am putut inventa.

#5. Unul citește, celălalt completează versurile. 

#6. Unul citește, celălalt completează versurile DAR cu o regulă schimbată: găsești alte cuvinte ce rimează însă sunt cu totul nepotrivite.

#7. Facem o scenetă reală în care membrii familiei sau trupa de prieteni devin actorii. Ne putem și costuma, măcar simbolic. Un Moș Crăciun știu sigur cum ar arăta, dar acum vă întreb … cum ați sugera că sunteți ariciul, iepurele sau vulpea? 

#8. Creăm marionete și realizăm un spectacol pentru oaspeții de Crăciun într-un mic teatru improvizat pe după mobilă. Atenție! Acesta e un proiect mai de durată ca să pregătiți figurine cu toate personajele și întreaga reprezentație. 

#9. Din hârtie sau fetru creăm finger puppets (marionete pentru degete) pentru fiecare personaj: iepure, bufniță, arici … va fi un deliciu! Și cu ceva concentrare. Cu acele marionete, copilul poate relua povestea oriunde: la masă, în mașină, în camera de joacă. Și, desigur, la final le poate pune în brad sau le poate face cadou. 

#10. Cum ar fi dacă ar pregăti copilul tău un cadou complet pentru un prieten – cartea și finger puppets cu care se pot juca împreună? 

Cum poți să aduci distracția în bucătărie, la pregătirea pentru scris sau chiar de când intrați în casă pe ușă?

Intrați în casă. Fiecare gest util poate deveni un joc și poate rima cu următorul gest util. Cum așa? Uite-așa.

Ajungeți în bucătărie. Orice rețetă, orice gest, orice loc din bucătărie poate să aibă ecou în poezia potrivită. 

Te pregătești să faci de mâncare și ai vrea să implici micul asistent în ceea ce faci? 

Ați cumpărat azi un nou fel de brânză? Invitați la masă șoriceii.

Nu te teme să păstrezi cărți  de poezie în bucătărie și să apelezi la ele ori de câte ori este nevoie. Mai ales dacă sunt cărți făcute PENTRU și DESPRE bucătărie. 

Vrei să-l pregătești pentru școală, să se simtă cât mai comod cu creionul în mână și să aibă încredere să pornească din propria inițiativă proiecte de scriere și de desen? PLUS să se distreze în timp ce face asta?

Cărțile de prin casă te pot ajuta. Ține la îndemână cărțile cu versuri și instrucțiuni pas cu pas pentru desenat independent. Va trece de la desene mai simple ca un șoricel sau o pisică, la animale mai complexe precum elefant, crocodil, dinozaur și până la oameni. Poate înveți și tu câte un truc? Știai că poți desena acest personaj în doar 6 pași?

Ești obosită după o zi de cumpărături, gătit și spălat vase? Ai vrea să perceapă efortul tău și să înțeleagă nevoia ta de odihnă? O pisică și o păpușă vor transmite mesajul rimat:

Și oare acum ce urmează?

Cum să nu uit de aceste poezii și cărți utile?

Simplu: fă în așa fel încât să nu poți uita nici dacă ai vrea. E ca și cum îți creezi singur o capcană – desigur una de mare ajutor – pe care unii specialiști o denumesc “un cadru de inevitabilitate”. Sunt prea utile ca să nu o faci.

Te încurajăm să ai cărți peste tot pe unde s-ar putea să ajungă copilul sau să petreceți timp împreună. În bucătărie, în cameră, la birou, în mașină, în geanta de plajă, la baie, în rucsac.

Fie că le chemi în ajutor în mod intenționat sau că uneori chiar uiți și te împiedici de ele – cărțile de poezie vă sunt prieten amândurora și copilului și ție. De fapt, mai mult decât un prieten, cărțile devin o limbă comună pe care o vorbiți amândoi, prin care vă înțelegeți unul pe celălalt, vă arătați că vă pasă unul de celălalt, vă spuneți “Te iubesc!”. Și uite așa, cărțile de poezie devin parte integrantă dintr-o conversație pe care o veți purta toată viața. 

Dacă articolul nostru te-a inspirat, am strâns mai jos resursele cu care te putem ajuta noi, aranjate pe grupe de vârstă: