Pot reusi!
Bine ne-am regasit!
Astazi va facem cunostinta cu o carte noua, o carte plina cu povesti cu si despre copii, oameni mari si emotii.
“Pot reuși!” este cartea care ne aduce aminte că primul abecedar pe care avem nevoie să îl învățăm este abecedarul emoțiilor. Pentru ca să trăiască printre oameni, copii au nevoie să învețe cum pot interacționa cu aceștia, iar calitatea acestor interacțiuni este determinată în primul rând de emoțiile lor.
Prin intermediul poveștilor din cartea “Pot reuși!”, scrise atât pentru copii, cât și pentru părinți și educatori, învățăm împreună cum să parcurgem acest labirint al emoțiilor, cum să le recunoaștem, cum putem răspunde la ele, cum le putem controla și cum putem exprima ceea ce simțim. Fiecare experiență dobândită de copii în cadrul învățării sociale și emoționale va contribui la dezvoltarea capacității lor de a deveni organizați, de a se înțelege cu ceilalți, de a avea încredere în forțele proprii, de a fi perseverenți si rezistenți din punct de vedere emoțional.
Comments