Prima lansare pentru “Cărţile Lucia Muntean”
În acest an, m-am hotărât (în sfârşit!) să organizez o primă lansare a cărţilor mele, undeva mai departe de casă, respectiv la Braşov. Am ales Braşovul datorită Daianei Urzică şi pasiunii ei pentru lucrul cu copii concretizată, printre altele, în organizarea în fiecare săptămână, împreună cu librăria Okian, a unei seri de poveşti pentru cei mici. Daiana a fost cea care m-a invitat să particip la o astfel de seară de poveşti şi a creat contextul pentru acestă lansare, lucru pentru care îi multumesc încă o dată.
Multă vreme am ezitat să mă întâlnesc într-un cadru organizat cu micii mei cititori din două motive: mi se părea că timpul pe care l-aş petrece cu ei la o astfel de întâlnire este relativ scurt, deci insuficient pentru a ne cunoaşte mai bine şi că acest gen de activităţi, cu şi pentru copii, nu sunt foarte des practicate la noi.
După lansarea cărţilor mele la Braşov am recunoscut că, de fapt, mă înşelasem în ambele privinţe şi că este momentul să accept că schimbarea lumii în care trăim ne oferă, adesea, ocazii să facem lucrurile pe care le dorim altfel decât ne-am imaginat.
Din momentul în care am stabilit data la care urma să se desfăşoare acest eveniment m-am tot întrebat ce voi face pentru a-i convinge pe cei prezenţi acolo de importanţa acestui proiect al meu, de carte pentru copii şi părinţi. Pe drumul spre Braşov am avut suficiente îndoieli cu privire la o strategie sau alta de abordare, aşa că am ales să iau o hotărâre la faţa locului.
Când am ajuns la Braşov, am vizitat imediat librăria “Okian” care mi-a plăcut mult de la bun început cu aerul de dragoste pentru carte pe care îl respira. M-am plimbat apoi prin oraş şi am căutat un loc de joacă pentru copii unde am stat câtva timp pentru a-i observa pe cei mici împreună cu adulţii care îi supravegheau.
La ora 17 am revenit la librărie, în continuare fără un plan clar cu privire la ceea ce voi face. Acolo mă aşteptau 40 de copii şi cel putin tot atâţia părinţi, precum şi educatoare şi alţi invitaţi sau vizitatori ai librăriei. Mulţi dintre copii aveau între 3 şi 4 ani şi nu prea întelegeau ce se întâmplă aşa că se foiau nerăbdători pe scăunele. În clipa aceea am înţeles că întâi de toate va trebui să le captez atenţia celor mici. M-am prezentat şi i-am rugat şi pe ei să se prezinte în timp ce am dat mâna cu fiecare şi, apoi, i-am invitat să ne jucăm împreună.
Pornind de la ideea că toate cele patru cărţi despre care urma să le vorbesc promovau ideea de invăţare prin joc, le-am facut câteva demonstraţii şi i-am lăsat să aleagă singuri despre care carte vom discuta mai întâi. Copii mai mari s-au integrat şi ei cu uşurinţă în comunicare şi joc, iar părinţii, bunicii şi educatoarele au răsuflat uşuraţi când s-a făcut linişte.
Încet, încet, pe chipurile tuturor a apărut zâmbetul. După ce ne-am jucat cu toţii “de-a matematica”, “de-a ghici, ghici, ghici ce voi desena aici?”, “de-a uite-aşa!” şi “de-a rimele cu codiţă”, am observat, o dată în plus, cum copiii se simt în largul lor în special atunci când se joacă şi cum învaţă cu uşurinţă prin intermediul jocului. Ei au preferat o carte sau alta plecând de la cât de puternică era invitaţia la joc din cartea respectivă, fiind atraşi în mod deosebit de conţinuturile care includeau mişcarea, surpriza şi participarea, în perechi sau colectivă, la activităţi.
Ceea ce mi s-a părut însă interesant este faptul că, la sfârşit, atunci când au ales să cumpere o carte sau alta, părinţii s-au îndreptat către acele cărţi care vizau cunoştinţe matematice, cunoaşterea mediului înconjurător şi învăţarea elementelor pregătitoare citit-scrisului, lăsând pe ultimul loc jocurile propriu-zise. În urma scurtelor discuţii pe care le-am purtat cu ei, mi-am dat seama că, atât ca autor de carte cât şi ca educator, trebuie să fac un efort mai mare pentru a ajuta părinţii să conştientizeze care sunt priorităţile învăţământului preşcolar modern. Cumva, foarte repede, ei trebuie ajutaţi să înteleagă rolul fundamental al jocului la vârstele mici, pe baza căruia se pot construi toate celelalte “lucruri serioase” pe care le va invăţa copilul pe parcursul dezvoltării sale fireşti.
Când m-am întors acasă eram deja convinsă de faptul că o lansare de carte îţi oferă, pe lângă o mai bună cunoaştere a publicului căruia i te adresezi şi o perspectivă mai largă pentru înţelegerea lucrurilor de care merită să te ocupi în continuare. Din acest motiv, m-am hotărât sa dedic mai mult timp acestui gen de întâlniri cu copiii, dar, mai ales, cu părinţii. Foarte probabil următoarea astfel de întâlnire va fi la Cluj-Napoca, acolo unde se află domnul profesor Alexandru Stănescu, cel care, acum foarte mulţi ani, mi-a dat curajul să-mi urmăresc pasiunea de a scrie.
Comments