Din 18 decembrie intrăm în vacanță.☃️ A fost un an complicat pentru noi, așa cum a fost și pentru voi, și vă suntem recunoscători că ați continuat să ne primiți în rafturile și în sufletele voastre ❤️ Ne revedem în 4 ianuarie cu energie bună și cu un nou titlu Cărțile Lucia Muntean 📖 Sărbători fericite!🎄
Aparitie: 2010
Realizare: ediție broșată (paperback)
Nr de pagini: 40
Autor:
Lucia Muntean
Ilustrator:
Livia Coloji
Colectia: Cartile Lucia Muntean
Editie: 1,
Publicat: 2010 |
ISBN: 978-973-7832-06-1
Aşa cum am promis în primul volum al seriei, ne-am întors cu noi prieteni, noi aventuri şi o nouă colecţie de poezii din lumea vieţuitoarelor! “Rime cu antenuţe” te invită să descoperi universul gâzelor şi să afli care sunt lucrurile pe care cei mici, dar şi cei mari, le pot învăţa de la furnici, de la albine sau chiar şi de la cărăbuşi. Şi pentru ca experienţa celor mai mici cititori ai noştri să fie cât mai interesantă, noi le-am pregătit şi o surpriză: odată ajunşi la sfârşitul cărţii, ei vor putea să şi coloreze personajele favorite!
“Rime cu antenuţe” este cartea care bâzâie să fie citită inainte de culcare.
Asa am descoperit ca băiețelului meu ii plac poeziile! Minunat!
Ție cum ți s-a părut?Cele mai hazlii si frumoase poezii sunt in aceasta carte. Micutului ii plac mult. Intentionez sa cumpar toata colectia
Ție cum ți s-a părut?Noua ne plac poeziile foarte mult! Băiețelul meu de 2 ani și 4 luni mi le aduce deja singur si mi cere să le citim!facem colecție:) Multumim
Ție cum ți s-a părut?