Blogul Luciei Muntean

Noutăți, anunțuri, concursuri, colaborări, învățăminte și multe alte surprize

Lucia Muntean

Să facem cunoștință cu „Ce le citim copiilor?”, grupul celor mari care citesc cărți pentru cei mici!

Iată că rezoluția noastră de a fi cititori mai buni trece cu brio linia de finish a primei luni din an.

Și nu suntem singuri. Mămicile și tăticii din grupul virtual „Ce le citim copiilor?” se descurcă la fel de bine.

Pentru că, așa cum vă spuneam, cititul nu este o activitate solitară, dar și pentru că – spre deosebire de filme – cărțile nu au trailere, ci recenzii de la oameni care le-au citit, am rugat-o pe Bianca Mereuță, fondatoarea grupului, să vă spună mai multe despre acesta.

Bine te-am găsit, Bianca! Pentru cei care nu știu de existența grupului „Ce le citim copiilor?”, ce poți să ne spui în câteva cuvinte?

Ce le citim copiilor” este un grup virtual pe care l-am înființat atunci când mi-am schimbat jobul de strategic planner cu cel de mamă. Îmi doream să promovez lectura în familie și să aduc imaginația în lumea copiilor. Imaginația îi ajută pe cei mici să înțeleagă simboluri, semnificații, să inoveze, să fie adaptabili, să simta și sa gândească dincolo de ceea ce cuprind cu privirea.

Ce faceți voi acolo?

Încercăm să oferim informații complete pentru iubitorii de cărți: de la recenzii cât mai detaliate ale cărților pe care le citim copiilor noștri sau împreună cu ei, la noi apariții; anunțăm evenimente care promovează lectura (târguri, ateliere, seri de lectură), locuri reale, frumoase, unde copiii și parintii pot citi (librării, biblioteci, cluburi etc. ), reduceri la cărțile preferate. Și încă ceva: propunem traduceri ale unor cărți care încă nu există pe piața românească și vorbim în direct cu autorii, despre proiectele lor.

Ce trebuie să faci să fii membru?

Să ne spui o poveste frumoasă. (râde) Nu dăm teste. Grupul s-a format cu și pentru oameni frumoși care cred că cititul are un rol esențial în formarea viitorului adult. Cu alte cuvinte, ușa e deschisă. Join Group si gata!

Care este următorul pas? Te gândești să duci proiectul mai departe?

Mi-am dorit de la bun început și un spațiu fizic. De curând, am reușit să-l amenajez.

1Așa că acum, grupul online are și un frate offline – centrul educațional „Zece degețele”, un loc unde unde parinții și copiii vin împreună  să citească sau să asculte povești și poezii, să participe la seri de lectură și ateliere de lucru cu mânuțele pornind de la o situație din carte, ateliere de gătit, studiul artei și muzicii, studiu al naturii, precum și la întâlniri informative pentru părinți etc. Chiar miercuri acum, începem atelierele Eco Creative Play, unde îi învățăm pe copii să reinventeze anumite materiale aparent fără valoare, să le utilizeze și să le ofere noi semnificații. Ne dorim să le arătăm copiilor că deșeurile pot fi resurse.

Îi dorim succes Biancăi și, trebuie să vă spunem, am fost foarte fericiți să regăsim cărțile Lucia Muntean în rafturile centrului educațional.

6

Lectură plăcută, tuturor!Павелко федерация футбола украиныдоминиканская республика туры из киеваукладка паркета своими рукамиgrow коучингобыск лобановскийпродвижение бесплатноевидеокамеры с

Comments

Felicitari
Ne pare rău!