Blogul Luciei Muntean

Noutăți, anunțuri, concursuri, colaborări, învățăminte și multe alte surprize

Lucia Muntean

Transformă cofrajul de ouă în cele mai drăguțe animăluțe!

Cofrajul de ouă de la Paști poate fi transformat ca prin magie în iepurași, puișori sau alte animăluțe simpatice pe care cel mic o să le îndrăgească imediat.

Așa că nu te grăbi să-l arunci. E o ocazie bună să-ți înveți copilul să recicleze, dar și să-l împrietenești cu alte viețuitoare. Așa cum spuneam la începutul cărții „Rime cu antenuțe”, felul în care arată și se comportă un animal îl poate amuza pe copil și-l poate face curios să-l cunoască mai bine, dar poate să-l și sperie. Și-atunci, e important ca acestea să intre in viața lui, doar prin intermediul unor experiențe plăcute.

Iată de ce materiale aveți nevoie și care sunt pașii pentru confecționarea unui puișor, conform paperplateandplane.

Capture

De ce ai nevoie?

– un cofraj de ouă

– foarfecă

– lipici

– marker negru pentru detalii

– hârtie colorată

– vopsea galbenă

Pașii în imagini

Capture

La fel de ușor, puteți obține și un iepuraș.

741fc175057c8963817ad30468baaa7a

Și asta nu e tot. Noua jucărie poate să-l înveselească pe copil, dar poate să fie de mare ajutor la învățarea unei poezii. Prin intermediul poveștii și al rimelor, copilul o să îndrăgească mult animăluțul.

Vă invităm la un exercițiu! Construiți puișorul și recitați-i copilului următoarele versuri:

„Cioc-cioc-cioc, într-o găoace,

Bate cineva de zor,

Iar din ea, când se desface,

A ieșit un puișor!

 

Cloșca iute-l învelește

În puful ei călduros

Și cu drag îl ocrotește

Pe micuțul somnoros.

 

– Dormi, băiete, ai răbdare,

Zice dânsa, că acuși

Frățiori și surioare

Vor ieși din gălbenuș.”

 

 

Comments

Felicitari
Ne pare rău!