Blogul Luciei Muntean

Că locul nostru este în Europa e un adevăr de care nu ar mai trebui să se îndoiască nimeni. Nu e de acum și nici nu se va termina acum. De 1 an, 10 sau peste 30, o mulțime de români trăiesc departe de țara lor, pe care, credeți sau nu, o iubesc așa cum un părinte își iubește fiica, dorindu-i tot binele din lume. Dar tocmai pentru că o iubesc atât de mult, uneori s-au văzut nevoiți să o lase acasă, cu gândul că într-o zi se vor întoarce ca să le fie tuturor mai bine.

Un paradox dureros de înălțător și frumos este faptul că, plecând departe cu dorul de ceea ce ar putea deveni România, ei au creat alte Românii, la fel de vii și adevărate ca România lor. Adoptând traiul și regulile țărilor care i-au primit, „românii de afară” nu au uitat nicio clipă locul de unde se trag și au purtat mereu în inimile lor o mare de iubire pentru cei de acasă.

Când spun acest lucru, mă bazez în primul rând pe ceea ce am văzut și am trăit în cele trei zile petrecute printre românii de la Bruxelles, oameni extraordinar de frumoși.

În luna florilor a acestui an, profesoara Adriana Vlaicu,coordonatoarea  secției române din cadrul „European School Bruxelles IV”, m-a invitat să particip la workshopul ,,La creation d`un livre”. A patra Școală Europeană din Bruxelles este locul în care 3.000 de copii din toate țările membre UE, de la grădiniță până inclusiv la liceu, învață că valoarea Europei este data de însăși multiculturalitatea ei. Școala este găzduită de o fostă cazarmă militarăa cavaleriei belgiene, aflată în apropierea palatului regal. În timp, complexul de clădiri a fost adaptat specificului actual și li s-au  adăugat spații moderne pentru grădiniță și laboratoare. Ceea ce vreau să vă mai spun este că secția română a școlii, coordonată de profesoara Adriana Vlaicu, prin relația cu părinții, reprezintă unul dintre lianții comunității românești din Bruxelles.

În prima zi m-am întâlnit cu preșcolarii și cu elevii români ai claselor I-V,  ca să le vorbesc despre crearea unei cărți și despre „Ora de copilărie”, ajunsă la cel de-al 23-lea volum, „Rime cu rotițe”. Dacă între copiii români din România și copiii români din Bruxelles există diferențe, este prea puțin important, atâta vreme cât ei trăiesc, cu aceeași intensitate și cu aceeași bucurie, copilăria transpusă în versuri. Mărturisirile sincere ale unora dintre copii, care mi-au spus că și-au dorit mult să mă cunoască, m-au făcut să mă simt mică. Ei erau uriașii, iar eu piticul. Ei erau eroii, iar eu eram ajutorul lor de nădejde, care îi învață să iubească poezia și povestea rostite în limba lor de acasă.  Îmi place să cred și că în cei 11 ani de când există „Ora de copilărie”, i-am ajutat și pe părinții lor, oricât de puțin,  să își învețe copiii rostirea românească. Poate să prindă și puțin drag de poezie, de poveste. Întâlnirea cu copiii, discuțiile cu părinții, imensitatea spațiului în care funcționează școala au constituit un șir de emoții trăite din plin, la care, în fiecare clipă, s-au adăugat altele și altele. Contactul cu profesoarele de la grădiniță și școală mi-au umplut sufletul de o caldă bucurie. Alături de coordonatoarea lor neobosită, aceste doamne minunate mi-au dovedit la ce nivel poate fi înălțată creativitatea dascălului, atunci când este susținută de o bună pregătire profesională, de pasiune și de o mare iubire pentru copii.

În ziua următoare a avut loc „Sărbătoarea verii”. Emoționant pentru mine a fost felul în care părinții s-au implicat în organizarea acestei serbări anuale. Toate secțiile au amenajat standuri cu produse alimentare și/sau simboluri naționale, transformând școala într-un mix de arome internaționale și valori culturale diferite. Iar serbarea, care se ridică la un adevarat eveniment social al comunității internaționale din Bruxelles, este privită ca un prilej de socializare între copii și părinți, părinți și părinți, comunități și comunități. Firește că m-am bucurat că  întrecerea între standuri  a fost câștigată din nou de cel românesc.

La fel ca în multe alte țări, comunitatea românească din Bruxelles nu este doar o sintagmă care reunește numeric românii rezidenți. Este mai mult de atât. Este o idee vie, care funcționează pentru că românii vor să păstreze valorile în care au fost formați și să le facă funcționale între valorile europene. Iar de acest lucru se ocupă și cei adunați in jurul Bisericii „Sf.Nicolae” din Bruxelles, păstorită de  pr.conf.dr. Patriciu Vlaicu, parohul bisericii. La invitația lui, în cea de-a treia zi, după Liturghia duminicală, am fost realmente onorată să le vorbesc românilor prezenți despre rolul pe care Familia, Biserica și Școala îl pot avea în educația copiilor. Dincolo de rolul firesc de afirmare a identității spirituale ortodoxe, biserica despre care vă vorbesc îndeplinește și o alta funcție vitală pentru comunitatea românească. Ea constituie loc de comuniune al celor din diaspora,  factor de păstrare a identității naționale. De aici și ideea minunată de împărțire a spațiului generos al bisericii într-unul specific ritualului religios și într-unul care servește ca spațiu de desfășurare a activităților culturale și sociale, mereu la dispoziția nevoilor comunității. Numărul impresionant de părinți și copii prezenți la slujba de duminică a dovedit în mod clar că în biserica lor, ei se simt acasă atât prin rugăciunea comună, cât și prin posibilitatea de a se reuni periodic într-o mare familie.

Au fost trei zile extraordinare, în care, încă o dată, am realizat ce mare putere are implicarea fiecăruia în viața comunității. Cât de mult înseamnă să îți dai seama că împreună putem păstra valorile care merita păstrate și că frumosul unei vieți sociale stă în dorința tuturor de a contribui la ea. După cum poate pe mine, m-a hărăzit Dumnezeu să o fac prin scris, prin felul în care încerc zi de zi să fiu de ajutor în creșterea unor suflete frumoase. Mulțumesc tare mult pentru adevărata lecție de viață primită de la noii prieteni dragi, profesoara Adriana și părintele Patriciu, adevărați apostoli ai neamului și ai credinței, precum și de la toți românii aflați acolo, care mi-au dovedit încă o dată că distanțele nu contează atunci când inimile noastre bat în același fel.

Vă îmbrățișez pe toți cu drag,

Lucia Muntean.